Marea inovaţie care poartă semnătura AstralPool este fără îndoială AstralPool Mac, un echipament compact care analizează şi asigură controlul şi întreţinerea piscinei. Acest concept de piscină conectată, face ca aceasta să fie « inteligentă » şi înlocuieşte camera tehnică.
Sistemul respectiv efectuează tratarea fizică a filtrării, precum şi tratarea chimică de dezinfectare şi de menţinere a echilibrului apei din piscină, datorită unui ansamblu de funcţionalităţi integrate care automatizează aceste sarcini: filtrare cu prefiltru ciclonic, pompă cu turaţie variabilă, temperatură, reglarea pH-ului şi dozările prin intermediul unui electrolizor cu sare.
Gestionarea automată a parametrilor pe toată durata funcţionării piscinei permite economisirea energiei şi a apei de spălare (până la 50%).
Într-adevăr, simpla introducere a caracteristicilor piscinei şi a utilizării acesteia, în momentul punerii în funcţiune (numărul persoanelor care fac baie în piscină, mediul, etc.), este suficientă pentru programul software integrat Smart Manager pentru a se ocupa de tot !
Astfel, după ce a analizat componentele apei, sistemul transmite instrucţiuni şi reglează parametrii piscinei: dozările produselor, filtrarea optimă, temperatura, spălarea filtrelor, etc. Parametrii rămân totuşi modificabili cu uşurinţă, pe ecranul tactil al tabloului de comandă.
Sunt disponibile două programe: unul pentru utilizator, cel de-al doilea, mai avansat, pentru profesionistul care răspunde de întreţinere, prin intermediul unui cod de siguranţă.
AstralPool Mac poate fi accesat de pe Smartphone sau tabletă, asigurând monitorizarea în timp real la distanţă.
Dimensiunea ultra compactă a acestui echipament facilitează instalarea acestuia în apropierea piscinei : 2 module (74,5 x 99,5 x 66,5 cm), cu un design modern, pot fi separate pentru a realiza configuraţii personalizate.
În cazul renovării, de exemplu, se poate achiziţiona numai modulul « inteligent » care conţine ecranul tactil de comandă, pompa cu debit variabil de 1,1 kW, prefiltrul ciclonic HydroSpin, reglarea pH-ului (pompă peristaltică) şi electrolizorul cu sare, pentru a-l conecta la filtrul deja instalat. Altfel, cel de-al doilea modul separabil conţine un filtru de nisip cu diametrul de 560 mm şi o supapă automată cu 6 căi. Sistemul este proiectat pentru piscine noi sau deja existente, care conţin până la 80 m3 de apă.